Câteva zile ne despart de începutul sezonului de nunți și acest lucru ne bucură nespus. Știm că aceste evenimente aduc multă bucurie atât mirilor, cât și apropiaților acestora. Toți avem nevoie să ne amintim că în lume încă există iubire, bucurie și speranța unui nou și strălucitor început.
Dacă te afli în prima categorie, și mai ales dacă ești viitoare mireasă, rămâi aproape! Pentru că suntem pricepuți la flori, am pregătit pentru tine câteva idei pentru buchetul de mireasă.
Trend sau notă personală
Pentru că și buchetele de mireasă sunt considerate accesorii, și nu orice fel de accesoriu, ci cel mai important în ziua nunții pentru mireasă, sunt supuse trendurilor și modei.
Pentru a te ajuta să fii originală, pe gustul tău și poate chiar și în trend cu moda, urmează să îți prezentăm câteva tipuri de buchete. În funcție de personalitatea și preferințele tale, am ales câteva modele pe care le-am realizat recent, din care poți să te inspiri.
Rotund sau curgător?
Deși cel mai popular model în ultimii ani este buchetul de mireasă rotund, află că se mai întâlnește și tipul curgător. Acesta a fost și el la modă cu ani în urmă, însă a fost lăsat uitării, deocamdată. Pe lângă aceste două tipuri de buchete, se deosebesc diverse variațiuni în funcție de tehnica utilizată în construcția buchetului.
Floarea preferată și cel mai adesea întâlnită în buchetele de mireasă este trandafirul, floarea iubirii și a pasiunii. El apare îîn diverse culori precum: roz, alb, turcoaz. Și ca să nu mai lungim așteptarea, aruncă o privire peste primele idei de buchete, fiecare într-o formă diferită.
1. Un buchet curgător, glamour, doar din flori albe inspirat din moda anilor ‘60, pe vremea când totul era strălucitor, chic
Ca și flori folosite se pot distinge Orhidee Phalaenopsis albă curgătoare, ghirlande din orhidee Dendrobium finisate cu piatră în vârf, mix de miniroză albă și flori de Eustoma albe.
2. Pentru miresele care doresc un buchet boem, dar îndrăzneț plin de contrast
Delicatețea buchetelor în contrast este redată de finisaje: satenul roșu peste care este suprapusă dantela albă fină, finalizată cu broșa cu piatră tip diamant.
Bujori albi, trandafiri roșii, astilbe albe, tije de Hippericum și alte elemente conexe îi dau buchetului aerul rustic, boem, dar totodată cât se poate de elegant și fin.
O altă variantă în același ton poate fi creată și cu ajutorul trandafirilor albastru marin, freziilor albe parfumate și al florilor de Eustoma creață, codițele florilor fiind îmbrăcate de această dată într-un saten albastru închis cu o dantela semitransparentă, finalizată cu broșa “Doamna cu camee”.
3. Dacă îți dorești ceva simplu și preferi stilul unui buchet clasic
Iată mai jos o propunere de buchet: e compus din trandafiri albi și Gypsophila. Cu un asemenea accesoriu, nu ai cum să dai greș.
4. Un buchet care să iasă din tipar
Avem și varianta unei combinații de trandafiri roz pastelați, miniroze roz, Chamelaucium parfumate și Astrantia gingașe și mărunte, înconjurate de spice de grâu – aducătoare de belșug- și izul rustic al florilor de lavandă.
Vrei un buchet care să inspire energie, intensitate și să fie plin de viață și culoare, ca tine?
Îți recomandăm varianta formată din orhidee Vanda mov, trandafiri roz și mov, lalele mov, miniroze roz și Chamelaucium roz.
Dacă simți că buchetul ar trebui să aibă un aer lejer ca și cum ar fi fost proaspăt cules de pe câmp, atunci alege un buchet în stil Boho creat din bujori roz pastel, miniroze Piano, frezii albe, Astilbe albe, Eustoma și, bineînțeles, puțin Eucalipt.
În cazul în care ți-am stârnit curiozitatea și dorești să discutăm mai pe îndelete, te așteptăm în florăria noastră, la un telefon (numărul nostru e 0750 712 874) sau ne poți scrie pe rețelele de socializare Facebook sau Instagram.
Așteptăm cu sufletul la gură să fim parte din fericirea ta și să redăm într-un buchet personalitatea și stilul tău unic!